Crow.
♣ Student Academie ♣
 Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 9
|
|
In primul rand, multumesc Denisa, pentru ca ai clarificat tu lucrurile  Da, e Marina,nu Miruna
In al doilea rand, aici e next-ul. Enjoy :]]
_________________________
Capitolul 3-Mission Accomplished!
Un miros de „Cocolino”(sau ceva pe-acolo) imi umple narile si simt doua maini pe spate care ma intorc cu fata in sus si ma ridica.
Ce mi s-a intamplat?Sunt moarta?Dar stai...De ce-as fi moarta?Ah, corect...Din cauza unui dobitoc...Ce voia de la mine oare?Parca imi vorbea despre Akatsuki.Dar Akatsuki nu exista cu adevarat, insa se pare ca el nu stia asta.
Ma simt pusa pe jos, pe burta.Si stateam asa de bineee!Incerc sa deschid ochii.Usor, usor, ma chinui sa-mi ridic pleoapele.Reusesc si...Ah!Prea multa lumina!Ii inchid repede.Cred ca ar fi mai bine sa ma culc din nou.Dar o voce nu ma lasa.Nu inteleg ce zice, se aude ca un ecou.
„Hai, concentreaza-te!”imi impun si incep sa inteleg ce spune vocea:
-O sa te doara.
Ce o sa ma doara?Despre ce naiba vorbeste?Nu simt nicio durere.Eh, poate visez.Poate sunt acasa si dorm si nimic din ce imi aduc aminte nu mi s-a intamplat.Poate, poate...
O durere ca un curent electric porneste din spate si mi se intinde cu repeziciune in tot corpul.Tip si incerc sa ma ridic, dar ceva(o mana?)imi apasa pe ceafa si ma forteaza sa imi tin capul pe jos.
Ceva imi este scos din spate.Cine face asta, o face incet, dar eu tip din ce in ce mai tare.
Lacrimi incep sa-mi curga cu repeziciune pe obraji, dar ma doare-n cot de ele.Tot ce vreau e sa nu mai simt durerea asta.Descopar ca imi pot misca degetele mainii stangi si imi infig unghiile in palma, ca sa nu tip si mai tare.
-Mai e putin, spune aceeasi voce, dar de data asta o aud mult mai clar.
Probabil ca asta inseamna ca sunt din ce in ce mai constienta...
O noua explozie de durere, urmata de un tipat din partea mea, apoi greutatea de pe ceafa dispare.
Cu greu, imi aduc palma stanga la nivelul umerilor si incerc sa ma imping in ea, pentrua ma ridica.
-Nu, nu inca!aud, apoi o mana ma apasa pe spate, fortandu-ma sa o readuc pe a mea la pozitia ei initiala.
Ceva e lasat sa cada pe pamant, dar sunt prea obosita ca sa deschid ochii sa vad ce e.Durerea din corp inca o mai simt, dar nu asa de mult.Cred ca pot dormi, acum ca totul s-a rezolvat.Dar aud din nou vocea aceea sacaitoare:
-Daca vrei sa traiesti, ai face bine sa nu adormi.Si sa faci exact ceea ce iti spun eu.
Deschid ochii, ca sa nu ma mai gandesc la cat de mult vreau sa dorm.Dumnezeule, imi e atat de somn!
Cineva se asaza langa mine.Imi schimb pozitia capului, pentru a-l putea vedea.
Holy shit!Tresar, ca si cand as fi vazut o bomba.Omul de langa mine, ori a avut parte de un machiaj profesional, ori e chiar Itachi Uchiha, din „Naruto”.Ori, ei bine, am innebunit eu de tot.
Acum imi amintesc!Itachi e cel care m-a salvat de idiotul ala!Dar e imposibil!Nu are cum sa existe cu adevarat!Ce naiba mi se intampla?
Se pare ca el nu imi observa confuzia, caci imi spune:
-Incearca sa-ti misti mainile si picioarele.
Ma supun si incep cu piciorul stang.Indoi putin genunchiul, apoi il readuc la pozitia initiala.La fel fac si cu cel drept.Mana stanga o misc mai usor, avand in vedere ca am mai miscat-o o data.Si atat.Dreapta nu o misc.Nu vreau sa ma doara mai tare decat o face acum.
-Mai ai o mana.De ce nu o misti?ma intreaba el.
-E...e rupta...ii raspund eu ragusita.
-Aha...spune el, pe fata necitindu-i-se niciun fel de expresie.
E clar, asta e Itachi.Dar cum?Cum se poate sa fie adevarat?Nu ca nu mi-as dori ca personajele din „Naruto” sa existe cu adevarat, dar cand esti fata infata cu unul, e cam greu de crezut.
De multe ori, cand eram mai mica, am avut multe vise, cum ca as face parte din lumea lui Naruto.Dar alea erau doar vise.Poate ca visez si acum.Nu cred...Durerea pe care o simt in tot corpul e prea reala, ca sa visez.Dar totusi, il am in fata mea( ma rog, in dreapta mea) pe Itachi.Cum naiba se poate ca un personaj dintr-un anime sa existe cu adevarat?
Cat timp eu gandesc, Itachi se ridica.Vine mai aproape de mine, imi pune o mana pe spate, iar cu cealalta ma rostogoleste, facandu-ma sa ajung cu fata in sus.
Ia o sticluta de langa el si mi-o intinde, spunand:
-Trebuie sa bei tot continutul, ca sa neutralizezi otrava.
Sa neutralizez?Deci, probabil ca e vreun antidot facut de Sasori.Anyway, putin imi pasa, atat timp cat ma va salva, poate sa fie facut si de mama.Iau sticluta si strang toate fortele Universului, ca sa imi ridic putin capul.Reusesc sa-l ridic cam 5 centimetri.
Noroc ca sticluta nu are capac, ca altfel m-as fi chinuit probabil cu dintii sa-l scot.Imi apropii recipientul de gura si incep sa beau.La prima inghititura (mare surpriza!)ma inec!Incep sa tusesc ca un fumator care tocmai si-a schimbat tigarile.
Itachi ma ajuta(eveniment mondial!!!Itachi ajuta pe cineva!)punandu-mi mana sub cap, astfel ridicandu-mi-l mai mult.
Termin de baut tot lichdul(care, apropo, are un gust oribil)si mi se face iarasi somn.
Nu imi mai pasa daca voi muri sau nu, tot ce vreau acum e sa dorm, asa ca-mi las ochii sa se inchida, neinteresandu-ma daca Itachi imi mai tine capul sau nu.
Deschid incetisor ochii si ma gasesc lipita cu spatele de un trunchi.Daca nu m-ar durea mana, as crede ca tot ce mi s-a intamplat a fost un vis.Dar nu am eu norocul asta...
Si totusi, nu-l vad pe Itachi nicaieri.Oare a plecat?De la el ma pot astepta la orice...
Neah, uite-l ca vine...si are ceva in mana.Ce?Nu-mi pot da seama.
Se mai apropie cativa metri, iar acum pot vedea ca in mana are niste fructe.Dumnezeu sa-l binecuvanteze,mi-a adus mancare!
Cand ajunge in dreptul meu, imi spune sa intind mana, imi pune fructele in palma,apoi se asaza langa mine, cu spatele lipit de acelasi trunchi.
Il privesc recunoscatoare, apoi ma pun pe mancat.In tot acest timp, Itachi priveste cerul.
Nu-mi dau seama cat timp trece pana cand termin de mancat fructele.Cand, in sfarsit o inghit pe ultima, imi vin in minte cuvintele boului de care Itachi m-a salvat: „De fapt,! Aprilie a fost acum o multime de zile.”Nu a fost ieri?Intorc capul spre Itachi, care inca admira norii si il intreb:
-Ce zi e?Ma refer la data.
-14 aprilie.
14 aprilie?!Ce naiba, am calatorit in timp si nu mi-am dat seama?
Ia stai putin…Cum se face ca inteleg ce spune?Oare el vorbeste romana sau eu japoneza?Dar eu nu
stiu japoneza.Si nici Itachi nu cred ca stie romana...Atunci cum de il inteleg?Presupun ca asta e inca o dilema la care nu am raspuns…
Itachi mai contempla cateva momente norii, apoi, dintr-o data, isi intoarce capul spre mine si ma priveste cu ochii lui negri.Ma abtin sa nu salivez.
-Cine esti?ma intreaba.
-Marina.
-Ce cauti aici?
-Crede-ma, acelasi lucru as vrea sa-l stiu si eu.Vezi tu, eu vin din Romania.Si nu am nici cea mai vaga idee despre cum am ajuns aici.
-Atunci cum de-mi stii numele?ma intreaba el, sceptic.
-Cam greu de crezut, dar in lumea din care vin eu(naiba sa ma ia, cred din ce in ce mai mult ca sunt intr-o alta dimensiune),tu, Akatsuki si absolut toti ceilalti ninja nu existati cu adevarat.Faceti parte dintr-un anime.
Itachi se incrunta(uuura, am scos o expresie de la el!!!)si nu mai spune nimic.Acum presupun ca e randul meu sa intreb:
-Sasori e mort?
-Mda...imi raspunde ingamfatul Uchiha cu jumatate de gura.
-De cat timp?
-Trei zile.
Oh, perfect!Mai sunt sapte zile pana cand Sasori ar fi trebuit sa se intalneasca cu Kabuto.
-Ce altceva mai stii?ma intreaba itachi, continuand sa ma priveasca.Multumesc Domnului ca nu are Sharingan-ul activat!
-Pai, cunosc fiecare membru Akatsuki si cateva informatii despre el.Inclusiv despre tine.
-Ca de exemplu?ma intrerupe el.
-Stiu adevaratul motiv pentru care ti-ai omorat intregul clan.Exceptandu-l pe Sasuke, desigur.
Cu asta i-am pus capac!Aaaha!Plus ca, pentru o secunda, doar o secunda, a parut socat.Dar si-a revenit aproape instantaneu si a continuat interogatoriul:
-Despre cine altcineva mai ai informatii?
-Cel mai mult ii cunosc pe cei din Konoha, inclusiv pe Jinchuuriki-ul Vulpii cu Noua Cozi, Naruto Uzumaki.
-Interesant...Vei veni cu mine.Am o misiune de indeplinit, apoi te voi duce la baza si acolo vom decide ce facem cu tine.
Aham.Deci, daca am inteles eu bine, dupa ce vom ajunge „la baza”, mi se va decide soarta de catre niste oameni care nici macar nu ma cunosc.Frumos asa,nu?
-Poti merge?ma mai intreaba Itachi.
-Posibil...raspund eu, sigura ca nici macar nu ma pot tine pe picioarele mele.
-Incearca.
Eh, acum e-acum.Ma imping in mana stanga si ma ridic.Incerc sa fac un pas si...(tobe de fundal)...mda, cad in genunchi si ma lovesc la mana rupta.
Itachi nu se grabeste sa ma ajute(alta maaare surpriza), dar se ridca de langa trunchi si vine in dreptul meu.
-Vad ca nu poti, spune privind inainte.
-Imi pare rau...soptesc, simtind cum lacrimile mi se aduna in ochi din cauza durerii de la mana.
„Nici prin cap sa nu-ti treaca sa plangi!”
Urmez sfatul(mai bine zis ordinul)mintii mele si inchid ochii pentru a ma linisti.
Cand simt ca amenintarea lacrimilor se indeparteaza, deschid ochii si descopar ca Itachi ma priveste.Holy shit!(din nou!)Stai!Calm!Nu te mai gandi la ochii lui care sunt atat de negri si atat de frumosi si atat de...ah, gura!Calmeaza-te si numara pana la 10!Unu, doi, trei,...oare si-a dat seama ca ma holbez la el?
-S-a intamplat ceva?
Eh, uite ca s-a prins...
-N-nu...(nooo, nu s-a intamplat absolut nimic...doar mi-a crescut pulsul la 1000 de batai pe secunda, dar asta nu e nimiiic!)
-Atunci, haide.
Ma pregatesc sa-l intreb cum, dar inainte sa o fac, el vine in fata mea si se ghemuieste cu spatele la mine.Apoi imi face semn sa ma urc in carca lui.
Ma tarasc pana la el, apoi imi agat mana stanga de gatul lui.
Itachi se ridica si face cativa pasi, dupa care sare pe creanga unui copac, cu gratia cuiva care ar avea un fulg pe spate.Ce naiba, eu nu sunt usoara.Chiar deloc.Dar, ma rog...Pana una-alta...Iiihaaa, il calaresc pe Itachi!(ca si cand as calari un cal, va rog sa nu va ganditi la prostii)
Totusi, in harmalaia asta, e un lucru pe care am uitat sa-l verific.Geanta mea.Sper sa o mai am...Privesc pe soldul stang, unde o port mereu.Acolo e!Ce usurare!
Hmm,tot am uitat sa fac ceva.
-Itachi...san?
-Mmm?
-Multumesc.
-Pentru?
Oh, Doamne, da’ greu de cap mai esti!
-Pentru ca m-ai salvat...Ca tot vorbim despre asta, de ce ai facut-o?
-Fara motiv...
Mda, sigur, iar eu sunt Zana Maseluta...Dar, ma rog, daca nu vrea sa-mi spuna, n-o va face, oricat de mult m-as ruga de el.
Itachi sare din creanga in creanga, iar eu ma intreb ce naiba am facut, de am reusit sa ajung in lumea asta.Oare s-a intamplat ceva cat timp am fost la muzeu?Pai, sa recapitulam...Cand eram inauntru, sigur nu s-a intamplat nimic.Pe scari, in niciun caz.Mai ramane perioada de timp in care am fost inafara lui.Pai, sa vedem...Intai m-am holbat la o chestie asemanatoare cu un tun, apoi mi-a vorbit ghidul si nu am inteles nimic.Apoi?Ah, corect!Apoi m-a sunat mama.Vorbeam cu ea...Si ce?Si am trecut printre doi pomi.Apoi s-a facut frig si intuneric.Pomii aia sa fi fost de vina?Cum oare?Nu mai inteleg nimic...De la un nenorocit de muzeu, am ajuns aproape moarta, apoi in carca lui Itachi.Chiar nu mai inteleg nimic...
Oricum, sa-l ia naiba de trecut!Prezentul ma intereseaza.Trebuie ma stiu ce e mai bine pentru mine, ca sa continui sa traiesc.Si daca fac vreo miscare gresita?Ei bine, in cazul asta, nu stiu.
Itachi incetineste si vad ca padurea se termina si in fata noastra se desfasoara un sir de casute asezatein forma de patrat.In mijlocul lor se afla un turn, ceva in genul Foisorului de Foc din Bucuresti.
„Calul” meu aterizeaza pe ultima creanga si se opreste.Ma da jos din spate si ma asaza pe ea, apoi
priveste inainte.
Intr-un final, isi intoarce capul spre mine.
-Vreau sa ramai aici pana vin eu.Nu te misti decat daca esti in pericol.Ai inteles?
-Da...
-Bun.Ma intorc repede, mai adauga, apoi dispare din raza mea vizuala.Peste cateva secunde il vad in fata casutelor.In fiecare dintre el (acum vad), se afla cate un paznic(ninja presupun), care cade lat atunci cand il priveste pe Itachi in ochi.
Ii urmaresc miscarile,pana cand in spatele meu se aud fosnete.
„Nu te misti decat daca esti in pericol”, imi rasuna cuvintele lui Itachi in minte.Inca nu sunt la ananghie, dar niste fosnete pot fi considerate potentiale pericole, nu-i asa?Nu-i asa?!
Nu stau sa vad daca am dreptate sau nu si ma retrag in umbra copacului, langa trunchiul lui.
Pentru prima data de cand am ajuns la rau, privesc spre soare.E la linia orizontului, ceea ce inseamna ca s-a intunecat si eu nu mi-am dat seama.Oare chiar am dormit atat de mult incat s-a inserat?Si Itachi a stat cu mine in tot acest timp?Greu de crezut.Si totusi...
Fosnetele se aud din ce in ce mi aproape.Soarele aproape a apus.E din ce in ce mai intuneric.Cred ca stau pe-aici de vreo 10 minute.De ce naiba nu mai vine Itachi?
Pe creanga pe care stau eu sare cineva.Pentru o secunda cred ca e Itachi.Apoi, la o privire mai atenta, nu vad conturul pelerinei(probabil ca sunt mai multe diferente, dar afara s-a facut intuneric de-a binelea, iar tot ce mai pot distinge sunt umbre si forme).
Silueta isi intoarce fata spre mine, iar eu imi tin respiratia.Dumnezeule, m-a vazut!Nu, nu are cum!E intuneric si nu m-am miscat deloc.Te rog sa am dreptate si sa nu ma fi vazut!
El (sau ea)duce mana la buzunarul din spate, scoate ceva care sclipeste in lumina lunii si il arunca spre capul meu.Acum, serios, ce naiba au toti cu capul meu?!
Fara sa-mi dau seama ce fac, intind picioarele si ma aplec, lipindu-mi fruntea de genunchi.
Arma se infige in copac.Cu teama, imi ridic capul si vad ca e un kunai.Ma gandeam eu!
Atacatorul meu face cativa pasi spre mine si in lumina lunii pot vedea ca are trasaturi masculine.
-Am vazut eu bine, chiar a adus pe cineva cu el...spune acesta.
Imi indrept spatele si incep sa tremur de frica.Cineva l-a vazut pe Itachi ca m-a lasat aici!Deci sunt moarta...
„Controleaza-te!”imi ordon si incerc sa ma ridic in picioare.
Reusesc din a doua incercare.Imi vine ameteala si ma clatin periculos, asa ca ma lipesc cu spatele de trunchi.Cerculetul kunai-ului ma impunge in coloana, dar nu ii dau importanta.Toata atentia imi este concentrata pe mainile atacatorului meu, care fac niste semne.Oh Doamne!Omul asta formeaza un sigiliu!
Dupa ce termina de facut semnele, se apropie mai mult de mine si, cu mainile inca impreunate, incepe:
-Katon...
Dar eu nu-l las sa termine, caci, profitand de distanta mica dintre noi, ridic piciorul stang si...POC!Ii aplic o lovitura sub centura de toata frumusetea, chiar in punctul sensibil.
El tipa si isi desparte mainile.Se da cativa pasi mai in spate si nu mai e atent la mine.
„Asta e sansa mea!”gandesc si strang pumnul stang.Il ridic si lovesc tipul in obraz.
Acesta se dezechilibreaza si cade de pe creanga.Speriata,cad in genunchi si privesc in jos.
Distanta de la creanga pe care stau eu si pamant e neasteptat de mare.
Tipul se rasuceste in aer si cade in cap pe pamant.Gatul i se indoaie intr-un unghi imposibil, apoi tot corpul sau se lipeste de pamant, ca un bolovan.
Panicata, ma apropii mai mult de marginea crengii, ca sa observ vreun semn de viata din partea acestuia.
-Nu se poate, ce-am facut?...Te rog sa fii bine!soptesc eu si nu vad cand creanga pe care sta incepe sa se crape.L-am omorat...spun intr-un final, simtind cum lacrimile ameninta sa izvorasca.
In nici o secunda, creanga de sub mine se rupe, iar eu incep sa cad, de la aceeasi inaltime cu cel de jos.
„O sa mor...”e primul gand care imi vine in minte, cand simt un brat in jurul taliei mele care nu ma lasa sa cad.
-Te-ai descurcat bine,imi spune Itachi
-Ba nu...l-am omorat...soptesc mai mult pentru mine, incepand sa plang.
Plang cu sughituri, iar lacrimile imi inunda obrajii.
-N-am vrut...soptesc, incepand sa tusesc.
Itachi se opreste pe o creanga, ma prinde cu o mana de ceafa si ma priveste in ochi.Pupilele lui sunt rosii.Nu!Fara Sharingan!Nu vreau Sharingan!
-Aduna-te!imi ordona, apoi imi eliberaza ceafa.
-Dar l-am omorat...
-Si daca nu o faceai, erai in locul lui.
-Da, dar...
-Dar ce?
„Dar tie ti-e usor sa spui asta, ca doar nu eu mi-am omorat clanul fara sa clipesc...”
Insa in loc sa-i spun asta, tac.Vazand ca nu mai scot niciun cuvant, Itachi isi dezactiveaza Sharingan-ul si ma intreaba:
-Tu nu ai mai omorat pe nimeni pana acum, nu-i asa?
In vocea lui s-a simtit ceva...Ceva care, daca nu l-as cunoaste pe Itachi, as spune ca e blandete.Dar,neah, cred ca, mai degraba mi s-a parut.
Imi trag nasul si imi permit sa il privesc in ochi, acum ca au redevenit negri.Apoi il intreb:
-Un paianjen se pune ca si crima?
Din cate vad eu in lumina lunii, Itachi zambeste si...Wow, wow, wow!Pune pauza!Am spus cumva ca Itachi zambeste?!Adica, omuletul asta chiar stie sa-si ridice colturile gurii in asa fel incat sa formeze un zambet?!
Nu,nu!Nu prea cred!Ah, gata, stiu ce face!Isi bate joc de mine.Ai naibii Uchiha, ce le mai place sa se joace cu mintea omului!
-Te vei obisnui...imi mai spune Itachi, apoi ma ia din nou in carca si incepe cursa nebuna printre crengi.
Cu ce ma voi obisnui?Cu faptul ca va trebui sa omor oameni ca sa traiesc, sau cu faptul ca el stie sa zambeasca?Pentru ca, daca o luam asa, cu cel din urma fapt nu ma voi obisnuiin veci.
Este posibil ca acestea sa fie ultimele mele clipe de libertate,sau chiar de viata, avand in vedere ca acum ne indreptam spre ascunzatoarea Akatsuki, asa ca imi iau adio de la tot, nu inainte de a-l intreba ceva pe Itachi:
-Umm...Itachi...san?
Nu-mi raspunde.Presupun ca pot continua:
-E in regula daca te intreb despre ce a fost misiunea?
Tot nu-mi raspunde.Dar observ ca isi retrage mana stanga in maneca, apoi o scoate, tinand cu ea un fel de pergament.Trece aproape jumatate de minut pana il baga inapoi.
Nu il intreb si ce contine, desi mor de curiozitate.
De parca mi-ar citi gandurile,Itachi imi spune:
-Pergamentul acela contine informatii cruciale despre toti Jinchuuriki, exceptandu-l pe Kyuubi.Iar despre el mi-ai spus ca ai tu detalii.Acesta este motivul pentru care te-am luat cu mine.
Aha.Deci eu sunt exact ca acel pergament, o sursa de informatii.Doar ca eu nu-s facuta din hartie.Si respir.Si vorbesc.Si, mda, mananc...Cred ca asta va fi cea mai mare problema a celor din Akatsuki, faptul ca eu mananc mai ceva ca Naruto.
Ca tot veni vorba de Naruto, Itachi a spus ca singurul motiv pentru care ma duce la Akatsuki este ca detin informatii despre al 9-lea Jinchuuriki.Dar le voi da eu informatiile pe care le vor?Voi avea tupeul sa fac asa ceva?Adica, atunci cand eram in Bucuresti, abia asteptam luptele dintre Naruto si un membru Akatsuki, dar incep sa realizez din ce in ce mai mult ca de acum inainte asta e viata reala, si depinde de decizia mea daca un adolescent(care, apropo, nu are nicio vina ca un monstru a fost sigilat in el)va muri sau nu.
Cum am spus mai inainte, astea pot fi ultimele mele momente de viata, asa ca ma impac cu ideea asta, dar imi impun ca niciodata, cat timp voi sta aici, sa nu divulg informatii importante despre Naruto.
Trezita din gandirea mea profunda, observ ca Itachi aterizeaza pe pamant.Alearga(cu mine inca in spate)pana ce ajunge intr-un loc unde copacii sunt mai rari, apoi ma pune pe jos.
-Trebuie sa caut niste lemne pentru foc, imi spune, apoi pleaca.
Toata bataia pe care am incasat-o a fost atunci cand eram de una singura pe aici.Fir-ar!...
Incerc sa-mi alung gandul acesta si in schimb sper ca, daca ar fi sa fiu batuta din nou, Itachi m-ar ajuta si de data asta.Doar au nevoie de mine, nu-i asa?Sa speram ca asa e...
Privesc in jurul meu si, in intunericul noptii, mi se pare ca vad peste tot ochi care ma privesc, atenti la toate miscarile mele.Ma asez pe pamant, imi strang genunchii la piept si ii cuprind cu bratele.Macar nu e la fel de frig cum a fost seara trecuta.
Oare Itachi se intoarce repede?Mi-e din ce in ce mai somn...Iarasi mi-e somn!Cred ca nu am dormit o noapte intreaga cat am dormit astazi...E adevarat, insa, ca niciodata nu am fost mai batuta sau mai epuizata decat sunt acum.Dar, eh, stiti cum e,viata bate filmul.In cazul meu, viata bate anime-urile.
Cand ma uitam la „Naruto” si era vreun personaj ranit, ma gandeam: „Wow, dar slab mai esti!Daca si o lovitura ca aia te-a doborat...”
Dar acum?Acum vad si eu cata durere suportau aia cand se chinuiau sa se ridice si sa continue lupta.
Puah, si nu-mi place deloc!Daca imi da cineva sansa sa merg acasa, promit sa fiu mai ingaduitoare!Doar vreau acasa!(ma rog...nu m-ar deranja cu absolut nimic daca Itachi ar ramane blocat sa zicem, pe viata, in Bucuresti...)
Un tufis din fata mea fosneste, iar eu sar doi metri, speriata.
„Ce ma fac??”ma panichez. „Daca e un criminal in serie?(Itachi se exclude)Daca e un poponar nenorocit care molesteaza copiii?(daca e Orochimaru, chiar SUNT moarta)Dar daca...Daca e un pervers care se ascunde in tufis?(in cazul asta, cel mort ar fi el)”
Cu frica, ma ridic in picioare si ma duc la tufis.Ma uit in el si ce e acolo sare, apoi fuge.Tip si cad pe spate.La naiba!Ma gandeam la criminali, la poponari, la perversi, dar niciodata nu m-as fi gandit ca ar putea fi ceva mic, ca un iepure, sau o veverita, sau mai stiu eu ce...Bine ca macar nu a sarit sa ma bata...
Imi reiau locul de dinainte si il astept pe Itachi.
Intr-un final, isi face si el aparitia, avand in brate o multime de crengute si bucati de lemn.
Le asaza pe jos.Cum sta el aplecat, ma intreaba:
-Ce te-a apucat sa tipi?
-...nimic...m-a-m-a speriat un iepure...sau ceva....
Tace.Face in continuare o gramajoara din lemne, apoi isi indreapta spatele si ma priveste.
-Vom petrece noaptea aici,spune el, si maine dupa-amiaza, daca nu ne retine nimic, ar trebui sa ajungem.
-Aha...spun si eu, pe jumatate adormita.
-Ti-e somn?
Inclin capul afirmativ
-Ai rabdare sa aprind focul.
Fac ochii mari, asteptand tehnica de foc a clanului Uchiha.Dar nu apare.In schimb, Itachi scoate niste chibrituri si aprinde focul cu ele.Al naibii ce e!Si-o fi dat seama ce asteptam si nu a facut-o dinadins...
Acum ca focul e aprins, ma tarasc spre el si ii las caldura sa-mi atinga pielea.Nu mi-e foarte frig, dar putin mai multa caldura nu strica.Ok, acum ca ai aprins focul, unde dormim?Adica, mie mi-e extrem de somn!
Casc si imi astup gura cu palma.Ma ustura obrazul.Ce naiba?il pipai cu degetele si imi descopar taietura facuta mai devreme de tipul ranjit.Uitasem de rana aia!Dupa cate imi dau seama, a facut coaja.Asta e bine...Cred...
Bun, mi se inchid ochii.Putem sa dormim sau va trebui sa stam langa foc toata noaptea?
Nu mai trece mult timp si Itachi scoate de te miri undedoi saci de dormit(probabil vazandu-ma pe mine aproape adormita)
Ii aranjeaza pe iarba de pe jos, langa foc, apoi imi face semn spre unul dintre ei.Il privesc recunoscatoare, apoi ma tarasc de-a busilea pana la sacul meu de dormit si ma strecor in el.
Itachi se asaza tot langa foc, cu spatele la mine.El nu doarme?Habar n-am.Sincer, nici nu-mi pasa.Ii mai spun doar un singur lucru:
-Noapte buna!
Apoi ma las in voia viselor.Macar in vis nu simt nicio durere daca mananc bataie.
Trece un timp si sunt trezita de niste fosnete usoare.Deschid incetisor ochii si vad ca focul e stins, iar din el iese fum.Cineva l-a stins.Intorc putin capul si vad ca sacul de dormit de langa al meu e ocupat.Deci Itachi s-a culcat...ma rog...Imi las ochii sa se inchida si adorm instantaneu.
_______________________________________
Doom approaches in red clouds
|
|
este superb succes in continuare.
Dar acum m-am intors cu un nou capitol 
