darkiris03
♣ Genin ♣
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 61
|
|
De la uman la neuman
Sumar: Povestea de dragoste dintre Raluca Maria si iubitul ei Christian. Adevarata aventura incepe cand cei doi sunt fortati de imprejurari sa se desparta. Raluca se intoarce acasa, unde viata ei va deveni mai agitata ca inainte, iar el ramane in locul unde ei s-au cunoscut.
Gen: Romane, supernatural
C1
De cand asteptam asta! Sa evadez, sa fiu libera si mai ales departe de casa. Majoritatea oamenilor se simt cel mai bine acasa, se bucura sa aiba acest ”acasa”, unde sa se refugieze cand lucrurile merg prost sau cand au nevoie de ocrotire, dar eu, eu nu sunt ca ei, eu ma simt cel mai bine cat mai departe de casa, locul ala nu-mi aduce atat de multa ocrotire si liniste pe care ar trebui, ba din potriva nu face decat sa ma agite. Si uite-ma acum singura in tren tastand mesaje de zor ca o textaholica. Nu conteaza cine e destinatarul, oricine este bine venit, doar sa-mi treaca timpul altfel. In vangon sunt doar cativa oameni, fiecare preocupat cu cate ceva, probabil nici nu ma observa, cu atat mai bine, nu sunt genul care sa tanjeasca sa fie in centrul atentiei. La scoala, inafara de colegi si cativa fosti colegi, nu ma mai cunosc decat 4-5 persoane. Nici pe departe “miss poluparitate”! Si consider ca este mai bine asa: fara popularitate, fara stres. Acum, serios, nimeni nu poate inventa barfe stupide despe “fata invizibila”.
Am ridicat ochii din telefon pentru o secunda si am privit spre geam, mai aveam destul de mers. Trenul s-a oprit, peste 3 minute. O tanara mamica, careia ii dadeam cam 23 de ani, s-a aseazat in fata mea, tara dupa ea o geanta mare de calatorie si o fetita careia nu-i dadeam mai mult de 5 ani. Prea tanara pentru un copil, daca ma intrebi pe mine. Am salutat-o cu o privire si am ajutat-o sa isi puna geanta sus, in locul pentru bagaje. Pentru 2 secunde i-am vazut privirea, nu sunt eu genul de “cititoare de oameni”, dar ochii aceia negri erau atat de usor de deslusit! Erau tristi si obositi, dupa cum privea fetita, imi dadea impresia ca nu o dorise, ci totul fusese doar un accident, nici tatal nu cred ca era prea incantat, asta daca fetita avea asa ceva. Tot drumul nu am auzit-o sa vorbesca la telefon. As fi crezut ca nu avea unul, daca nu ar fi tradadat-o umflatura buzunarului drept si faptul ca se uita la ceas din ce in ce mai des. Poate se grabea. Nu am schimbat nicio vorba, inafara de “Scuze!” din partea ei cand fetita si-a scapat una dintre jucari pe genunchii mei si un” E-n regula!” din partea mea. Mi-am deschis geanta si i-am dat fetitei cateva caramele, ultimele pe care le aveam, parea putin infantil din partea mea, dar inca imi placeau dulciurile mai mult ca unui copil de 10 ani, desi eu eram cu aproape 8 ani mai mare. Fetita a ingaimat un “Multumesc!” si si-a reluat locul pe scaun.
Trenul s-a oprit iarasi, peste cam 3 ore, femeia si-a luat fetita, geanta si a pleacat fara sa ma priveasca, nu ma asteptam la nimic, dar mi se parea politicos sa salute macar, chiar daca eram o necunoscuta. Dar nu am condamnat-o, ochii ei devenisera din ce in ce mai tristi cu cat ne apropiam mai mult de statia la care trebuia sa coboare, pentru o secunda am avut impresia ca au devenit mai luciosi ca inainte, lacrimi…Poate simtea si ea ca mine: acasa nu gasea linistea de care avea nevoie.
Mi-am intins picioarele sub scaunul din fata. Scaunele alea chiar erau incomode! Mult prea tari. Am continuat sa tastez, desi deja ma plistisisem de asta. Mi-ar fi placut sa fi luat o carte cu mine, orice gen, atunci nu conta. Putea fi si un roman gen “Ion”. Vai! Cat am putut uri romanul asta! Tarani idioti cu gandire arhaica, cu ce ma ajuta pe mine asta, fata din secolul XXI, sa ma dezvolt din punct de vedere intelecutal? Cu nimic! Din pacate profa mea nu a fost prea incantata cand i-am citit eseul scris pe baza acestei teme. Drept rasplata am primit un mare 2, care mi-a distrus media, asta pe langa multimea de apostrifari din partea ei si a inca 2 profesori din liceu, ca sa nu mai zic de colegii de la sat, multi dintre ei traind intr-o lume asemanatoare cu cea din roman, care nu au fost deloc incantati de creatia mea. Cretini! Cand vor invata ce inseamna evolutia? Nu va imaginati ca sunt un fel de geniu ciudat, dar nici genul de tarancuta fricoasa care accepta s-o incaseze de la sot/iubit/prieten si sa mai aiba si neinspirata idee sa spuna ca asta este dovada de iubire. Nu, zau? Tare sunt curioasa sa vad care ar avea curaj sa dea in mine? Ce daca nu sunt prea solida, asta nu inseamna ca nu pot riposta.
M-am uitat la ceas. Era trecut de 1:30. Pfff! Traiesc in Romania, l-a ce ma asteptam? Sa ajung la timp? Si totusi o interziere de o ora si jumatete era prea mult chiar si pentru Romanica. Trenul a ajuns in cele din urma in gara. Nu a durat atat de mult, adica am trecut doar 3 minute de cand m-am uitat la ceas, dar stii cum e atunci cand iti doresti sa ajungi undeva din tot sufletul, ai impresia ca timpul se scurge mai greu. Am luat bagajele si am iesit pe hol. Langa tren ma astepta o matusa, masina era parcata putin mai departe de peron. Am imbratisat-o, mi-a luat bagajele si am urcat in masina. Afara temperature era mult mai scazuta decat ar fi trebuit sa fie intr-o noapte de iulie, dar asta nu m-a deranjat prea tare, eram mult prea obosita. Am vorbit despre calatorie pana acasa. Am dormit bustean in seara aia, imbracata doar cu pantalonii de trening si sus cu sutienul.
P.S.: E prea lung postul?
Modificat de darkiris03 (acum 13 ani)
_______________________________________
Mereu inainte spre necunoscut.
Un forum dedicat exclusiv ficurilor
|
|
